Cursa a început cu o porțiune de 1km de asfalt, după care se intra pe un drum forestier. Am preluat conducerea cursei odată cu intrarea pe acesta și am reușit să alerg până sub coada Oslei, unde am dat de o porțiune de urcare de aproximativ 500m cu înclinație de 40%. Bețele m-au ajutat să ajung în creastă cu un avans de 1-2 minute, pe care l-am menținut până la coborârea din creastă și chiar crescut pe coborârea spre pasul Jiu-Cerna, la kilometrul 11 al cursei. De îndată ce am plecat din punctul de alimentare am fost luat în primire de un câine de stână ce m-a însoțit vreo 50m, alături de alți 3-4 dulăi ce îl încurajau de la distanță. Avea să urmeze urcarea spre Șaua Paltina, a doua urcare din traseu, ce la prima vedere părea să aibă porțiuni alergabile. Am alternat alergatul cu împinsul în bețe exact până la ieșirea în gol alpin, unde aveam să înfig un băț exact lângă o viperă ce avea să bată în retragere, de-a rostogolul. Din acel moment am fost cu ochii în toate direcțiile înainte de a păși, iar înaintarea a fost și mai anevoioasă din cauza stratului de iarbă (în care picioarele se cufundau ca în nisip). Am ajuns în Șaua Paltina cu câteva secunde înaintea lui Ilie Iloiu, alături de care aveam să alerg întreaga cursă până la finish. A urmat o zonă de creastă ce alterna porțiuni tehnice cu mai puțin tehnice, apoi trecerea pe sub vârful Piatra Iorgovanului și mai apoi coborârea spre Stâna Scorota: o coborâre ce din scaunul de birou părea lină și alergabilă, dar la fața locului s-a dovedit abruptă (în prima parte) și foarte tehnică, iar căldura resimțită în această zonă avea să ne încetinească.

La finalul coborârii am avut parte de o porțiune de asfalt de vreo 2km, după care aveam să facem ultima urcare a traseului: vreo 3.5km cu 700m diferență de nivel până sub coada Oslei, urmată de o curbă de nivel de vreo 2km pe o potecă îngustă, înierbată și chiar la umbră, în ciuda căldurii ce se instalase. A urmat un pahar de Cola la Stâna Ursu și coborârea finală, urmată de un fals plat până la trecerea liniei de sosire: 5 ore, 15 minute și 11 secunde pentru mine și Ilie. Într-o zi mai răcoroasă și fără vipere, probabil s-ar putea coborî chiar sub 5 ore.

Despre peisaje nu sunt prea multe de spus. Ca alergător ce trage la podium e mai greu să te bucuri pe deplin de ceea ce e în jur pentru ca privirea trebuie să călăuzească pașii. Sper că pozele vă vor convinge de frumusețea zonei.